Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prefect Adrian Constantinescu

În urma unei situaţii solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului a demarat o amplă acţiune de control la toate primăriile din judeţul Botoşani. Comisiile au în componenţă şi specialişti de la statistică şi Direcţia Agricolă şi au programat ca în 10 zile să verifice modul în care autorităţile locale au actualizat registrele agricol, în format scris dar şi electronic.

„Deja s-au găsit probleme mari, chiar din prima zi de control. Comisiile au constatat că documentul care ţine evidenţa categoriilor de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale nu este completat la zi. În unele cazuri în registru erau mai puţin de 10% din informaţiile pe care ar fi trebuit să le deţină. Dată fiind importanţa registrului, situaţiile nu pot fi tolerate. Se impune completarea de urgenţă şi respectarea legii.”, a declarat Adrian Constantinescu, prefectul judeţului Botoşani.

Pe baza registrelor agricole, primăriile eliberează adeverinţe necesare populaţiei în diverse domenii: ajutoarele pentru elevi, sprijinul pentru încălzire, plăţile efectuate prin APIA, ajutoarele de minimis, etc. Scopul controlului demarat de Instituţa Prefectului este acela de actualizare a registrelor din întreg judeţul.

Necompletarea registrelor la zi de către angajaţii din administraţia publică locală poate atrage, conform legii, sancţiuni pecuniare. Pentru neregulile identificate până acum de comisiile de control s-au aplicat două amenzi în cuantum de 100 de lei fiecare, dar s-au trasat şi termene de conformare. La viitoarele verificări dacă registrele vor fi tot necomplete specialiştii vor aplica sancţiunile prevăzute de lege. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prefect Adrian Constantinescu
DorohoiNews.ro, 02-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.11.2012 la 13:52

Situatia prezentata este valabila la nivel national !Dar cine sa se ocupe !Primariile nu recupereaza impozitele datorate pe terenuri,datorita faptului ca dupa decesele proprietarilor de drept-decedati,mostenitorii nu fac succesiunea !Se aduna penalizari peste penalizari sui nimeni nu achita taxele.Ar trebui data o ordonanta de urgenta,prin care sa se anihileze penalizarile si scutire de taxe pentru succesiuni -valabila un termen limitat de timp !Dar cum cei in drept s-o faca intra in campanie electorala....!Vine 2013 sau nu vine ?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro